Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, sărbătorită la data de 2 aprilie (ziua de naștere a scriitorului), aduce în atenția tuturor celor ce iubesc literatura contribuția pe care a avut-o Hans Christian Andersen la consacrarea basmului.
Cele peste 180 de povestiri, povești și basme se remarcă printr-un pronunțat caracter educativ, dar care nu le diminuează cu nimic valoarea artistică, de cele mai multe ori emoționând nu numai micii cititori.
Cele peste 180 de povestiri, povești și basme se remarcă printr-un pronunțat caracter educativ, dar care nu le diminuează cu nimic valoarea artistică, de cele mai multe ori emoționând nu numai micii cititori.
Acestora li se adaugă scrierea autobiografică Povestea vieții mele, în care își consemnează amintirile și pe care o încheie tot în ziua de 2 aprilie, în anul 1855, cerând îngăduință cititorilor și asigurându-i de o totală sinceritate : "Mărturisirea unei vieți are pentru cel drept puterea unui lucru sfânt. Eu m-am spovedit semenilor mei în întregime și cu încredere.
Ca și cum m-aș fi aflat în mijlocul unor prieteni foarte dragi, mi-am spus... Povestea vieții mele...
Hans Christian Andersen, Copenhaga, 2 aprilie, 1855"
Evident, scopul acestei sărbători nu este de a-l omagia numai pe ANDERSEN, ci de a încuraja lectura, de a evidenția beneficiile acesteia și de a promova cărțile pentru copii.
În acest context, biblioteca școlii noastre a organizat două activități distincte : prima, cu elevii clasei a IV-a B, prof. Maria Pustianu, unde fiecare elev a citit un basm din Andersen, dintre cele mai puțin cunoscute și pe care urmează s-l prezinte într-o viitoare întâlnire, iar cea de a doua, cu elevii clasei a V-a B, în care, pornind de la o fișă de control, care ghidează susținerea unei prezentări de carte, elevii și-au recomandat cărțile îndrăgite, străduindu-se să argumenteze cât mai convingător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu