MOTO

"Toţi acei ce au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede." MIRCEA ELIADE

miercuri, 13 martie 2024

Lectura și tehnicile ei


     Voi știți cine este ONUX? 
Dacă nu știți,  este timpul să aflați și, pentru aceasta, aveți două posibilități.  Prima dintre ele este să veniți la bibliotecă și să împrumutați cartea Salvarea lui Onux, scrisă de Ioana Nicolaie. Cea de a doua ar fi să-i întrebați pe elevii clasei a II-a B, prof. Oana Tamaș. 
    Ei au "călătorit" pe tărâmuri fantastice, s-au întâlnit cu icsilienii, cei atât de pricepuți în ale picturii, s-au îngrijorat din pricina lui Onux, au ascultat și privit "picturile pe aer" ale acestuia și au fost martorii salvării lui.
     Cu siguranță, ei vă vor convinge că această carte  le-a plăcut foarte mult și, sigur, o să vă placă și vouă!
    Eu sunt convinsă că au îndrăgit acest personaj, pentru că iată cât de implicați, de concentrați și de bucuroși au fost pe timpul acestei lecturi, în urma căreia au învățat cât de important este ca, pe măsură ce citești un text, să notezi anumite idei, să faci însemnări, să completezi o fișă de lectură, altfel spus, să folosești o TEHNICĂ DE LUCRU, pentru ca lectura să fie nu doar interesantă, ci și eficientă. 















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu