16
noiembrie - Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO
Cu prilejul Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO, în întreaga lume sunt organizate activităţi culturale, sociale şi artistice, ori sunt difuzate, prin mijloacele de informare în masă, materiale care vizează promovarea şi protejarea patrimoniului mondial UNESCO.
Biblioteca școlii noastre, împreună cu elevii clasei a IV-a B, prof. înv. prim. Lenuța Brăescu, s-a alăturat acestei inițiative, pentru a contribui la cunoașterea, păstrarea și valorificarea patrimoniului nostru național.
Activitatea s-a desfășurat în două etape: prima (16 noiembrie) a vizat prezentarea semnificației acestei sărbători, parcurgerea listei cu elementele materiale și imateriale ale României incluse în patrimoniul UNESCO și indicarea surselor de documentare - online și offline - care să aducă informații suplimentare pentru aprofundarea subiectului discutat. Cea de a doua întâlnire (19 noiembrie) a constat în prezentarea materialelor realizate de fiecare elev.
Cunoștințele dobândite de elevi au fost diseminate sub formă de Prezentări PowerPoint, ca produs obținut în urma folosirii aplicațiilor Jamboard și Padlet, sau ca simplu document realizat în WORD , în care au fost inserate imagini.
Indiferent de modalitatea de prezentare, aceste lucrări dovedesc interesul copiilor pentru activități extracurriculare, entuziasmul cu care au abordat tema propusă și priceperea în realizarea sarcinii de lucru.
Frumoasă și interesantă activitate! Felicitări!
RăspundețiȘtergereFelicitari!
RăspundețiȘtergere