O carte despre dragoste, toleranță, frumusețe și principii!
Moise (Momo) - personajul principal al cărții - este un băiat de 16 ani, cu o poveste de viață tulburătoare, prin intermediul căreia autorul abordează tema adolescenței, a identității religioase, a paternității și a abandonului, conducând cititorul în călătoria spre propriul suflet, spre aflarea "secretului armei absolute".
"― Ştii, domnule Ibrahim, când zic că zâmbetul e o chestie pentru ăia cu dare de mână, vreau să zic că-i pentru oamenii fericiţi.
― De aici se trage greşeala. Afă că de fapt zâmbetul e cel care-l face pe om fericit.
― Pe dracu’!
― Încearcă.
― Pe dracu’-ţi zic!
― Şi eu care te ştiam băiat politicos, Momo!
― Numai eu ştiu câte palme mă costă politeţea asta.
― Ştii, politeţea e bună, nu zic, dar amabilitatea e parcă şi mai plăcută. Încearcă să zâmbeşti, Momo, şi-ai să vezi.
Bun, dacă-i vorba să fiu rugat cu blândeţe de domnul Ibrahim care-mi mai şi vâră în traistă pe daiboj o cutie cu varză murată, nu văd de ce n-aş încerca…
A doua zi, ieşind în lume, aruncam zâmbete la dreapta şi la stânga, de-ai fi zis că fusesem dus peste noapte la spital şi-mi injectaseră ăia vreun ser al veseliei.
― Scuzaţi-mă, doamnă profesoară, dar n-am înţeles exerciţiul la matematică. Şi pac, un zâmbet.
― Nu-i nimic, Moise, îl mai explic o dată.
Să vezi şi să nu crezi. Nu tu un refec acolo, nu tu un avertisment, nimic.
Şi apoi la cantină…
― Aş mai lua puţină îngheţată de castane, se poate? Şi pac, un zâmbet!
― Cu frişcă, vă rog!
― Nicio problemă!
La ora de gimnastică anunţ candid că mi-am uitat acasă bascheţii. Pac, un zâmbet!
― Îi pusesem afară să se usuce, domnule profesor, şi… Profesorul îmi zâmbeşte blajin şi mă bate pe umăr. Plutesc de-a binelea. Nimic nu-mi mai rezistă. Domnul Ibrahim mi-a dăruit secretul armei absolute. Mitraliez lumea cu zâmbetele mele cât e ziua de lungă. Nimeni nu se mai uită la mine ca la un gândac."
Cartea a fost ecranizată și puteți urmări filmul la adresa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu